Borsec este un oraş situat în nord-estul României (judeţul Harghita), în depresiunea intramontană cu acelaşi nume din Carpaţii Orientali, înconjurată de Munţii Bistriţa, Munţii Călimani, Munţii Giurgeu şi Munţii Ceahlău, la o altitudine de 900 m, la 120 km de Piatra Neamţ, 28 km de Topliţa, 130 km de Tg.Mures, 91 km de Bicaz, 125 km de Miercurea Ciuc şi 186 km de Braşov.
Climat
Clima subalpină rece (temperatura medie 15°C în luna iulie; temperatura medie - 7°C în luna ianuarie).
Vânt slab. Temperatura medie anuală de 5°C. Precipitaţii moderate (700-750 mm anual).
Scurt istoric
O veche staţiune (cunoscută din 1804), deschisă tot timpul anului, cu numeroase izvoare de ape minerale carbo-gazoase, sau conţinând calciu, magneziu. Aceste ape sunt cunoscute pentru efectul lor benefic încă din a doua jumătate a secolului al XVI-lea.
Efectele terapeutice ale acestor izvoare de ape minerale au fost recunoscute pe plan internaţional - medalia Târgului Internaţional de la Viena (1873), medalia de argint şi diploma de onoare la expoziţiile organizate în 1876 la Berlin şi respectiv, Trieste, diploma de onoare a Expoziţiei de la Paris (1878).
Staţiunea Borsec este recomandată în tratamentul bolilor cardiovasculare (insuficienţa mitrală compensatorie şi insuficienţa cardiacă, hipertensiune, varice), al bolilor endocrine (hipertiroidie, boala Basedow, starea de prepubertate la copii supraponderali), dischinezie biliară, boli digestive (gastrita cronică hipoacidă, constipaţie cronică, colita cronică nespecifică), colicistita cronică necalcaroasă, tulburări renale şi ale aparatului urinar, nevroza astenică, boli dermatologice, metabolice şi de nutriţie etc.
La Borsec existau instalaţii pentru băi fierbinţi în cadă sau bazine acoperite cu ape minerale carbonate, izvoare de ape minerale pentru cură internă, aparatura pentru electroterapie şi hidroterapie, instalaţii pentru băi cu ierburi, împachetări cu parafină, săli de gimnastică. Staţiunea oferea largi posibilităţi de petrecere a timpului liber (cărări de munte neumblate, terenuri de sport, săli de cinema, piste de schi şi săniuş etc.).
În Borsec există peste 15 izvoare de apă minerală carbogazoasă naturală, având compoziţie chimică apropiată, stabilă în timp, cu debite variabile, cele mai importante calitativ şi ca debit fiind izvoarele 1 şi 2. Prin compoziţia lor, apele minerale au efecte curative asupra afecţiunilor aparatului digestiv (stomac, intestine, căi biliare), rinichilor şi a vezicii şi căilor urinare, precum şi asupra sistemului circulator periferic.
În 1803 cetăţeanul vienez Valentin Gunther a urmat un tratament la Borsec, vindecându-se de o boală considerată incurabilă. Reîntorcându-se la Viena, îi propune unei rude să facă comerţ cu apă minerală de la Borsec, pentru care să arendeze Borsecul (un mic cătun la acea vreme) de la comunele Lăzarea şi Ditrău, proprietarele Borsecului.
În 1804 Gunther Zimmetshausen şi Eisner (un inginer de mine) se deplasează la Borsec pentru a trata arendarea şi a vedea dacă se poate realiza o fabrică de sticlă pentru îmbuteliere. S-a încheiat contractul de arendare pe 28 de ani. În afară de sodă, la Borsec s-au găsit din abundenţă toate materialele necesare fabricării sticlei. Zimmetshausen se mută în Borsec în 1805, începând vaste lucrări de construcţii de locuinţe, defrişări de pădure, construcţii de drumuri şi o fabrică de sticlă. Aduce muncitori specialişti în fabricarea sticlei din Austria, Bohemia, Bavaria şi Polonia. Numele acestora au fost păstrate prin descendenţi ca : Siller, Talmaier, Birman, Fokt, etc. În 1806 începe îmbutelierea industrială în butelii de sticlă fabricate la Borsec. În primul an au fost îmbuteliate 3 milioane de litri de apă minerală, care au fost transportate cu căruţele în cele patru zări, ajungând şi până la Viena. Apa captată în puţ de la izvoarele 1 şi 2 a fost turnată în sticle, astupate cu dopuri de plută şi ceruite prin etanşare. Este interesant ca îmbutelierea s-a facut doar în zilele cu soare, când presiunea atmosferică era maximă, deci şi conţinutul de CO2 era maxim.
Oraşul Borsec este compus din două cartiere: Borsecul de Sus şi Borsecul de Jos.
Acesta din urmă se află de-a lungul şoselei naţionale 15 iar Borsecul de Sus se află pe platoul de travertin şi practic aceasta este staţiunea turistică propriu zisă. Populaţia consemnată la recensământul din anul 2002 a fost de 2864 locuitori stabili.
Localitatea îşi datorează renumele resurselor de ape minerale cu bogate calităţi terapeutice. Este un areal locuit încă din a doua jumătate a secolului al XVII-lea.
Succesiv iniţierii activităţilor manufacturiere locale de fabricare a sticlei (în 1804-1806 începe îmbutelierea apelor minerale),debutează după 1819 exploatarea travertinului şi după 1879 cea a lignitului. La mijlocul secolului al XIX-lea se construiesc primele băi şi se pune accent pe infrastructură, realizându-se legătura cu Topliţa. Prima întreprindere balneară este deschisă în 1918, un reviriment masiv avînd loc în perioada interbelică.
